Introducere
Capitolul 1 : Creatia
Capitolul 2 : Epoca Balaurilor
Capitolul 3 : Razboiul Milenar
Capitolul 4 : Speranta
Capitolul 5 : Cataclismul Epic
Capitolul 6 : Izbavirea
Capitolul 7 : Abyssul si Legiunea Furtunii
Capitolul 8 : Un dusman vechi , un dusman nou

Introducere

Acum exact un an, au venit. Acele bestii, acei Asmodieni blestemaţi. Au apărut de nicăieri, sărind printr-unul din portalele noastre la doar câteva clipe după ce au plecat legionarii noştri. Laşii. Ne-au măcelărit pe loc, deşi cei mai curajoşi dintre noi au încercat din greu să reziste atacurilor lor. Ce şanse aveau împotriva acestor nemuritori? Am fugit, nu mi-e ruşine să o recunosc, am fugit şi m-am ascuns în timp ce prietenii, vecinii şi familia mea au fost ucişi.

Cineva trebuie să-şi amintească acte precum acestea, pentru că doar ştiind adevărul poate o fiinţă raţională să vadă care oameni sunt onorabili şi care sunt nemernici. Aşa că am fugit şi m-am ascuns şi când m-am întors în satul meu speram să-i îngrop pe cei morţi. “De ce?” am întrebat, “De ce ar face cineva aşa ceva?”.

Abia atunci mi-am dat seama cât de puţine ştiam despre istoria planetei noastre şi la puţin timp după aceea am început să cercetez ce se întâmplase cu atâţia ani în urmă ca să sfârşim în război cu cei pe care îi considerasem odată fraţii noştri, Asdmodienii. În aceste pagini vei citi tot ceea ce am învăţat despre Atreia, aceia din noi care trăiseră odată şi care încă trăsc pe aceste pământuri sacre.

Suntem un popor arogant? Poate. Am văzut aroganţa în Elyos în egală măsură cu căldura şi generozitatea. Pe Asmodieni însă, i-am văzut cu ochii mei, şi m-au făcut să-mi gust propriul sânge. Nu este evident că aceste creaturi, acum preschimbate în monştri cruzi, au fost blestemaţi de Aion? E posibil ca noi, Elyos, să fim binecuvântaţi cu darul frumuseţii? Suntem o reflecţie a mediilor în care am supravieţuit şi am trăit, sau sunt ele o reflecţie a noastră? Jur pe viaţa mea, nu ştiu.

Numele meu este Rafaela şi am detaliat cercetările mele mai jos. Pot doar să sper că tu vei găsi notiţele mele ca fiind utile şi că ele pot cumva să te ajute să scapi această lume frumoasă, dar ruptă, de demonii care o infestează în prezent.

Capitolul 1: Creaţia

Acum nenumărate milenii, Aion a creat Atreia. Lumea noastră era una frumoasă, o planetă plină de viaţă şi culoare cu puternicul Turn al Eternităţii stând falnic în centrul ei. A fost o vreme când atât noi, cât şi Asmodienii eram un singur popor, numiţi simplu Oameni. Lumea noastră era protejată, iar în interiorul ei singura lumină era strălucirea suavă a Turnului.

Ne hrănea, ne dădea speranţă şi ne sprijinea din orice punct de vedere. Noi, la rândul nostru, eram complet dedicaţi zeului nostru. Ştim asta nu doar din folclor şi poveşti care au fost transmise mai departe din generaţie în generaţie, dar şi din diverse artefacte şi inscripţii pe care le-au găsit arheologii noştri în diferite situri din Elysea.

De ce crease Aion lumea aceasta rămânea un mister. Totuşi, uitându-ne în urmă, putem crede că zeul nostru avea o provocare monumentală pentru noi, căci o monstruozitate a fost creată pentru a ne pune la încercare convingerile şi credinţa.

Capitolul 2: Epoca Balaurilor

Au fost numiţi draken şi erau bestii îngrozitor de privit. Unele din cele mai vechi parabole vorbesc despre aceşti monştri, iar noaptea încă le spunem copiilor neascultători despre furia lor neiertătoare şi setea de sânge. Am învăţat rapid să ne ascundem de ei, folosind fortăreţe naturale pentru a le distrage ochii. Am pierdut însă mii de fraţi, în timp ce alte creaturi erau complet anihilate de atacurile necontenite. Alţii, precum Mau şi Krall, erau ţinuţi în lanţuri de către drakeni; ţinuţi în viaţă doar ca forţa lor brută să poată fi folosită împotriva altor duşmani.

Aceşti drakeni, trimişi de Aion să conducă Atreia, au devenit din ce în ce mai încrezători pe măsură ce se înmulţeau. Totuşi, în timp ce lăcomia lor creştea, aşa au început să uite de misiunea lor şi chiar şi de zeul care îi crease. Poveştile noastre amintesc de o zi anume, când ceva s-a schimbat la drakeni. Au devenit mai organizaţi, iar o parte din ei a dobândit dominaţie asupra celorlalţi. Am învăţat apoi că aceşti drakeni au numit evenimentul “Trezirea” şi cam în preajma acestor vremuri noii lor stăpâni, cei cinci Lorzi ai Dragonilor, şi-au redenumit poporul în termenul pe care îl folosim şi în zilele noastre – Balaurii.

Întâia oară când strămoşii noştri văzuseră Balaurii, s-au gândit la ei ca la o nouă specie, atât erau de diferiţi în abilităţi şi arătare. Abia după primele atacuri au recunoscut brutalitatea inconfundabilă a atacatorilor, şi dorinţa nemuritoare de a stinge viaţa, iar adevărul a răsărit în minţile strămoşilor noştri: aceste creaturi, care primiseră o binecuvântare de la Aion, erau aceleaşi terori care stinseseră flăcările a nenumărate rase de pe faţa Atreiei.

Balaurii şi-au uitat misiunea cu totul, devenind aroganţi şi lacomi, cerând mai multă putere de la Aion decât putea fi oferită. Aion a refuzat, ameninţat de posibilele consecinţe pe care acordarea aceloraşi abilităţi pe care le poseda el însuşi acestor terori distructive. Realizând că potenţialul lor era inhibat de Aion, Balaurii s-au întors în cele din urmă împotriva zeului lor, unindu-şi cei mai puternici războinici şi ameninţând însuşi Turnul Eternităţii.

Capitolul 3: Războiul Milenar

Strămoşii noştri erau curajoşi şi au fost uniţi în apărarea turnului şi zeului pe care au ajuns să îl iubească. Totuşi, Balaurii, cu forţa lor de neoprit, au măcelărit mii în timp ce călcau în picioare armatele oamenilor. Aion a făcut o alegere disperată: a creat Lorzii Empyreani, doisprezece gardieni puternici aleşi să respingă Balaurii şi să restaureze ordinea în Atreia. Aion a creat de asemenea Aetherul, o substanţă pe care Lorzii Empyreani o puteau manipula pentru a se proteja pe ei şi camarazii lor de Balauri. Această substanţă a fost de asemenea folosită pentru a crea un scut protector în jurul Turnului Eternităţii, atât de mare încât a permis strămoşilor noştri rămaşi în viaţă să se odihnească în limitele sale şi încet, zi după zi, să refacă o urmă de civilizaţie.

Aşa a început Războiul Milenar, un conflict care a pârjolit pământul şi a incinerat creaturi din afara Scutului Aetheric atunci când Balaurii îşi vărsau frustrările pe orice ar fi arătat cel mai mic semn de rebeliune. Inscripţiile pe care încă le deţinem arată oameni prosperând în această vreme, în timp ce Lorzii Empyreani s-au luptat cu curaj împotriva Balaurilor, în cele din urmă luând cu ei şi oamenii care erau capabili să folosească Aetherul în moduri asemănătoare Lorzilor. Aceşti indivizi au devenit cunoscuţi drept Daeva, iar în timp au dobândit puteri mult mai mari decât oamenii obişnuiţi. Erau practic semizei şi au devenit în curând esenţiali pentru clădirea viitorului nostru. Într-adevăr, abilitatea lor de a zbura i-a făcut pe mulţi dintre noi să creadă că erau îngeri, trimişi de Aion să aducă ordinea şi pacea în lumea noastră.

Războiul a continuat ani întregi, şi în timp ce o parte dobândea ocazional un oarecare avantaj, părea că acest conflict era în sfârşit echilibrat. Dacă o parte ar fi ieşit victorioasă într-un final, preţul plătit de poporul lor ar fi fost aproape de nesuportat.

De frica continuării acestui război demoralizator şi crud, unii din Lorzii noştri Empyreani au început să caute alte metode de a înceta această luptă...

Capitolul 4: Speranţa

Dintre toţi Lorzii Empyreani, cea care ni s-a adresat cel mai mult nouă, poporului, a fost frumoasa Ariel. În una din primele ei seri în Atreia, Ariel a coborât din Turnul lui Aion şi a vorbit cu noi în jurul focului. Din toate punctele de vedere, era răbdătoare şi grijulie şi ne-a spus tot ceea ce vroiam să auzim. Balaurii, puternici şi terifianţi, nu ar îndrăzni să încalce graniţele Scutului Aetheric. Pentru prima oară în mulţi, mulţi ani, eram în siguranţă. Încă mai avem inscripţiile care ilustrează acea seară, arătând figura maiestuoasă a acestei zeiţe, cu braţele deschise, privindu-ne lacrimile de bucurie şi eliberare, când sărbătoream ceva pentru prima oară în nenumăraţi ani.

Îţi zic acum de Ariel fiindcă ea a fost cea care a recunoscut înţelepciunea propunerii neaşteptate a Lordului Israphel şi a înţeles că pacea era singura opţiune. Ea a fost cea care a prevăzut că victoria, în cazul în care era posibilă, ne-ar distruge cu siguranţă; şi ea a fost singura suficient de curajoasă încât să confrunte ceilalţi Lorzi Empyreani şi să le condamne setea de bătălie drept gloria superficială care era, în fapt.

A oglindit viziunea lui Israphel – dacă eram în continuare prinşi în acelaşi război după o mie de ani, atunci ce garanţie am fi avut că acest război nu ar continua încă două, trei sau zece mii de ani? Ariel a văzut, aşa cum văzuse şi Israphel, că prin continuarea acestui război riscam să pierdem mai mult decât doar oameni. Am fi pierdut singurul lucru care ne ridica deasupra Balaurilor şi celorlalte bestii feroce din lumea noastră: latura noastră umană. Era binecunoscut faptul că Israphel detesta Balaurii mai mult decât oricare altul. Dacă el, chiar şi el, putea să treacă peste această ură în numele păcii, atunci toată lumea putea – şi chiar trebuia – să-i urmeze exemplul.

Chiar dacă nu avem arhive despre ceea ce s-a spus între Lorzii Empyreani în urma anunţului lui Israphel, ştim că a fost o dispută între Ariel şi Lorzii mai războinici din fire. Era clar că decizia de a cere pace nu ar fi fost acceptată de toţi şi pentru prima oară, au început să apară lacune în frontul nostru unit.

Dar chiar şi anarhiştii şi vânătorii de glorie, oricât ar fi lătrat şi s-ar fi răzvrătit, nu puteau nega autoritatea lui Israphel şi Siel acţionând la unison ca Gardieni ai Turnului. Lady Ariel şi cei patru Lorzi binecuvântaţi care i-au luat partea au dezbătut timp de multe ore lungi, însă doar acordul lui Lady Siel a încheiat discuţia pentru totdeauna. Gardienii vorbiseră: avea să fie pace.

Străbunii noştri s-au bucurat. Cum să nu se bucure? Furia bombastică a Lordului Asphel şi a lacheilor lui era atât de gălăgioasă şi de furioasă... În timp ce au dispărut în noaptea rece, nimeni nu s-a îndoit că vor reveni într-un final, odată ce li s-ar fi calmat spiritele. Calea dinaintea noastră fusese întinsă şi nimeni n-ar fi îndrăznit să se opună.

Ariel şi-a condus slujitorii loiali într-un cântec de laudă şi mulţumire lui Aion, şi pentru prima oară în multe secole, îndrăzneam să sperăm.

Capitolul 5: Cataclismul Epic

A sosit dimineaţa conferinţei de pace. Strămoşii noştri s-au trezit cu cei cinci lideri ai Balaurilor, cei cinci Lorzi ai Dragonilor, stând singuri în afara Scutului Aetheric. Desenele pe care le avem din ziua respectivă arată creaturi uriaşe, mult mai mari decât oricare alt Balaur.

Siel şi Israphel, cei doi Lorzi Empyreani împuterniciţi să protejeze Turnul însuşi, au coborât Scutul şi au invitat Lorzii Dragonilor în interiorul Turnului pentru negocieri. Aceste creaturi aveau ocazia să ne distrugă complet, şi totuşi au ales să nu o facă, mergând paşnic printre satele noastre şi către turn.

Poate le câştigasem respectul prin determinarea şi încăpăţânarea noastră, şi poate că încrederea pe care noi şi Ariel le-o acordasem nu era în van. Asphel era prezent îmrepună cu acoliţii săi, toţi având feţele întunecate de furie. Conferinţa de pace începuse şi pentru o vreme negocierile au progresat.

Apoi, într-o clipă, s-a întâmplat.

Încă vorbim de evenimentele din acea zi, de strigătele bruşte de panică, de siguranţa bolnăvicioasă care ne-a cuprins pe toţi: războinicii aveau să-şi ducă la capăt războiul, chiar şi dacă asta însemna să sacrifice întreaga Atreie pentru a o obţine. L-am văzut pe Asphel mişcându-se brusc, iar Lordul Dragonilor Vitra s-a prăbuşit. Balaurii nu au pierdut vremea cu cuvinte. Într-o clipă, a fost carnagiu şi haos.

Cu ura reîmprospătată, şi-au tăiat calea prin noi şi chiar în măduva lui Aion. Pereţii Turnului au crăpat şi s-au spart, căzând în fragmente titanice.

Ariel plângea în timp ce se chinuia să menţină Turnul Eternităţii intact. Trimisă la baza sudică să îşi acorde energia Turnului, alături de toţi Lorzii aliaţi ei, ea era tot ce stătea între Atreia şi distrugere. Asphel şi grupul lui, trimişi în nord cu acelaşi scop, erau fără doar şi poate prea entuziasmaţi de schimbul de ostilităţi pentru a-şi face datoria şi a păstra Turnul intact.

Căci în ciuda eforturilor lui Ariel, Lorzii au eşuat. Turnul a răcnit puternic, s-a îndoit şi s-a spart dintr-un capăt în celălalt. Aion s-a prăbuşit.

Nu pot vorbi de teama care ne-a cuprins strămoşii atunci când marele Turn din mijlocul Atreiei s-a rupt. Vorbim de mii care fugeau să-şi salveze viaţa, Iadul urmându-i.

Dându-şi seama că Atreia murea, Siel şi Israphel s-au sacrificat. Ambii şi-au golit trupurile de Aether, de sânge şi în ultimele clipe le-au folosit pentru a ne apăra poporul.

Milioane au murit în urma evenimentului pe care îl numim acum Cataclismul Epic. În sfârşit, după ce s-a lăsat praful, puteam vedea ce se întâmplase frumoasei noastre lumi: Aion, Turnul Eternităţii, fusese distrus, iar lumea noastră ruptă în două

Capitolul 6: Izbăvirea

Sunt un Elyos, poporul care s-a regăsit în jumătatea inferioară a Atreiei, noua noastră casă, pe care am denumit-o Elysea. La început, ochii noştri au ars sub lumina pură a stelei apropiate, atât de feroce era comparată cu strălucirea răcoritoare ce emanase din Turnul nostru înainte ca acesta să se sfărâme. Ne-am adaptat, totuşi, şi am sărbătorit noua lume în care trăiam. Poporul nostru se putea uita la cer ca să vadă rămăşiţele întunecate ale Atreiei superioare, rotindu-se încet, agăţată parcă disperat de gloriosul nostru sanctuar.

Lumina noii noastre stele era magnifică şi ne-a transformat câmpurile odată sterpe în pajişti fertile, aşa cum ne-a transformat şi pe noi în asemenea creaturi superbe. Pielea nostră strălucea a viaţă, inimile noastre băteau puternic şi am evoluat tangenţial cu divinul. Aion, au explicat unii, dorise ca aceasta să se întâmple. Eram Elyos: cei câţiva aleşi ai lui Aion şi fuseserăm trimişi de către zeul nostru în Paradis! Era o lume pe care nici Balaurii nu o puteau atinge – am aflat de la Ariel că aceştia au fost izgoniţi de către Siel şi Israphel către un vid necunoscut, chiar înainte ca aceşti Daeva nobili să se sacrifice în timpul Cataclismului Epic.

Cei cinci Lorzi Empyreani care fuseseră trimişi de către Siel şi Israphel ne-au luat sub aripa lor, redenumindu-se în Lorzii Serafimi. Lorzii noştri Serafimi le-au spus strămoşilor de lupta lor şi cum ceilalţi cinci Lorzi Empyreani au provocat şi au insultat Balaurii, provocându-i spre continuarea conflictului. Lumea noastră, odată stabilă şi armonică, fusese ruptă în două şi ni s-a spus că totul era rezultatul acţiunilor celorlalţi patru Lorzi Empyreani şi a liderului lor blestemat, Asphel.

Am început să ne reconstruim vieţile şi odată cu ele şi noul nostru oraş, o creaţie glorioasă potrivită lumii şi Lorzilor noştri, numită Sanctum. Am jurat să ne protejăm noua casă, iar cei mai puternici Daeva dintre noi au fost numiţi gardieni de către Lorzii Seraphimi.

750 de ani au trecut astfel peste Atreia. Am trăit în pace majoritatea timpului şi am prosperat cât de mult am putut. Totuşi, lucrurile aveau să se schimbe din nou, pe măsură ce planeta noastră a început să se vindece.

Capitolul 7 : Abyssul si Legiunea Furtunii

Tot ceea ce a ramas din marele turn dupa Cataclismul Epic au fost 2 ramasite imprastiate, una in lumea noastra , celalata inca vizibila in partea superioara a Atreiei . Mare parte din turn a fost distrus si ramasitele lui au ramas imprastiate in cele 2 jumatati ale lumii noastre

Intr-o zi insa , pamantul din jurul acestor ramasite a inceput sa se miste si frgamentele au inceput sa se ridice lent in aer .Ne am trimis cei mai curajosi Gardieni sa investigheze fenomenul si ei au descoperit portaluri ce duceau catre bucati mari desprinse din Turnul Aionului intr-o zona ciudata unde Aether-ul plutea ca si apa

Am numit aceasta lume – Abyss , si incet. incet unii din Daeva nostri s-au aventurat explorand aceasta noua si volatila lume. Au gasit o lume bogata in Aetherul pe care Aion il daruise Lorzilor Empyreeni , si pe care Daeva au resit sa-il controleze cand noi ne aflam in razboi cu Balaurii. Multi Daeva au cazut totusi ; aceste portale erau instabile si odata inchise pareau ca raman inchise , prinzand acolo pe toti cei se aventurau prin ele.

Intr-o zi un alt portal s-a deschis , mai mare si mai stabil decat cele anterioare; Unul din Gardienii nostri, pe nume Deltras , a trecut prin el si de cealalta parte a descoperit ceva extraordinar.Legiunea lui , Legiunea Furtunii , ajunsese in partea superioara a lumii Atreia , si cand s-au uitat catre cer nu au vazut ramasitele imprastiate ale Turnului Aion si partea superioara a lumii Atreia ci au vazut propria lor lume Elyseea scaldata in razele soarelui

Incet si cu atentie au inceput sa se deplaseze , exlorand aceasta lume ciudata si care pe vremuri era parte din lumea noastra .Acum acest loc era unul intunecat si sumbru , plin de soapte si umbre plutitoare. Acolo ei i-au descoperit pe Asmodieni , barbati si femei care erau odata fratii nostri dar acum fusesera tranformati in creaturi necinstite si perverse. Si mai rau , aceste creaturi de cosmar erau conduse de unul din Lorzii Empyreeni criminali , un animal pe nume Zikel.

Era intuneric ; Daeva nu putea vedea foarte bine , si au fost capturati rapid de Zikel si monstrii lui; Aceasta creatura pe care o stiam odata alaturi de preamareata Ariel i-a aruncat pe Daeva la pamant cerandu-le sa isi blesteme proprii Lorzi Seraphimi si slabiciunea lor ; Deltras, curajos si nobil , asa cum era intotdeauna , si-a pastrat mandria rasei noastre Elyos. A refuzat sa isi blesteme proprii lorzi si mai mult l-a blestemat pe arogantul Zikel chiar in fata acestuia

Asmodienii ne-au atacat atunci si ceilati din rasa noastra care asteptau de cealalta parte a portalului au vazut doar doi dintre ai nostri intorcandu-se raniti si plini de sange...

Capitolul 8 : Un dusman vechi , un dusman nou

Am ramas socati ; socati din cauza ca cineva a reusit sa supravietuiasca pe acele meleaguri inghetate si dezolante de deasupra noastra , socati vazand in ce s-au tranformat acesti Asmodieni. In graba ne-am mobilizat legiunile si ne-am pregatit de razboi .

Aion ne-a pus in fata unui nou test pe care trebuia sa-l trecem desi , odata cu deschiderea unui al treilea portal stabil, ne-a fost adusa in fata ochilor o oroare pe care speram sa nu o mai vedem niciodata – Balaurii. Rapid ei si-au intarit fortele , atragand triburile Mau si Krall de partea lor si fortand celelalte rase mai slabe la supunere. Furia lor era mai mare ca oricand si eram noi cei care acum trebuia sa suportam violenta furiei lor.

Trebuie sa rezistam. Noi Elyosii suntem lumina unui nou rasarit , si promisiunea unui viitor mai bun. Noi reprezentam viata si bucuria de a trai; si mai mult , suntem pumnul blindat , ce va izbi pe cei ce vor cauta sa distruga stralucirea noastra .

Chiar si asa , nu exista vreunul intre noi , de la cel mai slab la cel mai puternic , care nu a avut indoieli ; Am fost cu adevarat favorizati de Aion ? Sunt liderii nostrii cinstiti si intelepti ? Va avea success misiunea noastra mareata de a uni toate pamanturile sub guvernarea luminoasa si civilizata a Elyosilor ? Suntem cu adevarat mai buni decat monstrii carora ne opunem ? Si cea mai puternica si perfida indoaiala din toate : suntem noi de partea Binelui ?

Aceste chinuri ale sufletului nu pot fi alinate prin pareri rationale si dezbateri; ele necesita un recurs catre spiritul din noi. O legenda , datand de foarte mult timp , datand probabil din timpul Cataclismului Epic povesteste despre un tanar Elyos ce a fost incoltit de indoieli si s-a rugat catre Lady Ariel pentru a-l indruma ; aceasta i-a aparut in vis sub forma unei glorii gingase , si-a asezat mana pe umarul sau si i-a rostit 3 cuvinte simple :

Credinta si Mobilizare

Lasati-i pe acei tineri Elyosi care mi-au citit relatarile sa se pazeasca. Nu va contraziceti , nu va zbuciumati : ridicati sabia in numele Lorzilor Serafimi si loviti !!! Cand am pornit impreuna , legiunile noastre staluceau ca otelul slefuit , si cu dragostea conducatoarei noastre , Lady Ariel , umplandu-ne inimile , toate indoielile noastre au disparut odata cu roua diminetii.

Credinta singura este smerenie admirabila , e adevarat , dar Elyosii au refuzat sa fie martiri pasivi; puterea martiala de una singura , netemperata de indrumarea puterilor superioare decade sub forma brutalitatii simple a Asmodienilor si sub forma jocurilor razboinice ale conducatorilor lor. Dar credinta si sabia impreuna , unite sub promisiunea sacra a Elyseei , are puterea sa pazeasca viziunea noastra nobila si sa pecetluiasca promisiunea unui viitor mai bun pentru toti.

Datoram atatea celor ce au cazut in trecut; Lumii noastre, pamantului pe care traim , i sa daruit cea mai fragila si mai usor de suportat dintre existente de catre Siel si Israphel. Am crezut ca aceasta existenta ne va ajuta , ne va oferi oportunitatea de a savura si de a ne bucura de victoria asupra demonilor Asmodieni care au indraznit sa ne intituleze “fratii lor”. Oricum totul s-a schimbat cand am aflat , completamente din intamplare, de ceva terifiant…

Atreia e pe moarte. Lumea noastra sangereaza Aether in continuu prin intermediul Abyssului , si daca aceasta singerare nu va fi controlata si stavilita aceasta forma de viata va fi epuizata. Lumea noastra tinuta impreuna doar de sacrificiul final al lui Siel si Israphel se va prabusi pur si simplu si cele 2 jumatati ce odata alcatuiau aceasta planeta mareata vor pluti in spatiu pentru totdeauna. Toate fiintele de aici for fi exterminate intr-o clipita si to ceea ce am reusit sa cladim , tot ceea pentru care am muncit va fi pierdut definitiv.

Panicati , preotii si teoreticienii nostrii au inceput sa caute solutii. Numai atunci am gasit o solutie…

Abyssul , este un ecou al marelui Turn al Eternitatii care odata , se ridica in mijlocul lumii noastre. Exista doar datorita fortelor imense care comunica intre cele doua cioturi ale lui ..un camp energetic straniu , ca acela ce ia nastere intre polii unui magnet.Daca am distruge Turnul Asmodian al Intunericului , acel camp se va prabusi si Abyssul se va inchide pentru totdeauna. Nu numai ca vom scapa in sfarsit aceasta lume de cicatricile ei intunecate si urate, mai mult . vom salva lumea noastra de la distrugere, si vom darui poporului nostrum eternul paradis promis noua de Aion.

Acesta e testul final pentru noi , ultima lupta inainte de a ne primi rasplata. Trebuie sa ii distrugem pe Asmodieni si lumea lor patetica : trebuie sa salvam Atreia !!!

Credinta si Mobilizare !!!

Rafaela Semperti.

Sursa traducerii : forum.computergames.ro